Rivalitatea fraterna, de ce apare?

Odata ce s-a nascut al doilea copil, incepe sa se faureasca fir cu fir, parca de la sine, relatia dintre nou nascut si fratele mai mare, prototipul pentru mai tarziu al relatiilor sociale, extrafamiliale.
Poate ca v-ati intrebat la un moment dat care este atitudinea potrivita a parintilor fata de relatia dintre copiii lor. Catre ce atitudini sa-i sustina, care reguli sunt bine venite si care nu, in ce masura este bine sa se faca diferente intre frati?
Relatia dintre frati trebuie sa-i ajute pe fiecare sa isi dezvolte personalitatea, spiritul competitiv dar si sa se sprijne si sa coopereze, pe scurt sa-i pregateasca pentru integrarea in grupuri mai largi – pentru inceput grupul de la gradinita, apoi colectivul scolar, grupul de prieteni etc.
Rivalitate fraterna
Inainte ca al doilea copil sa se nasca, primul copil are marele privilegiu de a fi in centru atentiei parintilor, de a fi unic si iubit in exclusivitate. Dupa ce si-a facut aparitia cel de-al doilea frate, primul este curios sa-si descopere fratiorul manifestandu-si curiozitatea fata de acea fiinta mica. Acesteia, mama ii ofera din ce in ce mai multa atentie, iar lui din ce in ce mai putina.
In scurt timp dezvolta instinctiv emotii precum gelozia, insecuritatea sau furia fata de cel ce i-a luat locul. Astfel incepe competitia intre frati, “lupta” pentru premiul cel mare: atentia totala a mamei (sau macar cea mai mare parte din atentie). Conflictele sunt foarte diverse: pe tema jucariilor, pe locul de la masa, pe patul in care vor dormi, cine sta la mama in brate si asa mai departe.
Rivalitatea dintre frati este mult mai prezenta atunci cand diferenta de varsta dintre copii este mai mica, si asta pentru ca dupa ce a avut loc nasterea celui de-al doilea copil, ce-l dintai nu este suficient de dezvoltat din punct de vedere psihofiziolofgic. De aceea, el are inca nevoie de confirmarea si de ingrijirea mamei.
Putem face ceva pentru a preveni acesta reactii din partea fratelui mai mare?
Da! Oferindu-i informatii despre bebelusul care este acum in burta mamei si care urmeaza sa se nasca. Ii puteti vorbi de ziua in care se va naste fratiorul sau un bebelus sensibil de care mama trebuie sa aibe grija, asa cum a avut si de el atunci cand a fost bebelus. Sau puteti sa-l securizati spunandu-i copilului ca in curand va avea un nou partener de joaca.
Daca esti deja un parinte ingrijorat de lipsa de comunicare dintre copiii tai, de bataile frecvente care apar intre ei, de competitia lor crancena, te invit sa cauti solutii alaturi de ei. Poti sa-i ajuti pe copii tai sa-si descarce emotiile ascultandu-le cu intelegere nemultumirile, sau sa gasiti impreuna o modalitate prin care celui mai mare sa ii creasca increderea si securitata fata de tine.
Tatii si bunicii au si ei un rol important in dezvoltarea armonioasa a copiiilor si a relatiei dintre frati.
Relatia paterna are un rol crucial in atenuarea coflictelor intre fratii aflati in rivalitate. Daca mama este ocupata sa-i ofere celui mic grija si protectia de care are nevoie, tatal este bine venit pe scena familiei pentru a intari si a incuraja libertate de exprimare a celui mare si poate cel mai important lucru, pentru a il sprijini sa-si fructifice increderea in sine.
Tatal poate fi un bun tamaduitor pentru sufletul ranit al copilului sau. El il poate invata cum sa-si castige singur rolul de frate mai mare. (Ati observat cu cata seriozitate ii prezinta fratiorului mai mic ca el, cum se conduce noua sa masinuta cumparata impreuna cu tata?)
Si bunicii pot fi pe termen scurt substituti parentali asigurand-l pe nepotul lor mai mare ca ii sunt si lui ascultate nevoile si ca este iubit si apreciat in familia sa, asa ca nu are motive serioase de ingrijorare.
Relatiile dintre frati nu sunt pentru toti conflictuale
Dupa cum spune si expresia “iubirea fraterna” am vazut deseori copii care gasesc in fratele lor mai mic un partener de joaca si un prieten de nadejde. Ei creaza impreuna strategii pentru jocurile in echipa, impart jucariile si invata cu ajutorul unei persoane adulte sa negocieze pentru obiectele pe care si le doresc, ajung sa creeze chiar si jocuri noi imaginandu-si un sir de evenimente si personaje pe care le pun cap la cap si formeaza o poveste.
Sau isi iau apararea unul altuia in fata parintilor, au mici secrete stiute doar de ei, planifica impreuna urmatoarele reprize de joaca, se stimuleaza intelectual intrand intr-un maraton pentru rezolvarea temelor de acasa, iar mai tarziu in preadolescenta si in adolescenta, se sustin in momente dificile si isi ofera sfaturi.
Cu toate ca de cele mai multe ori nu se cunosc in mod constient efectele pe termen lung a relatie dintre frati, relatia de solidaritate si cooperare este in mod firesc si cea pe care si-o doresc majoritatea parintilor si asta pentru ca ea faciliteaza adaptarea sociala si sustine o dezvoltare psihica echilibrata.
De la relatia de solidaritate la preluarea rolului parental de catre fratele cel mare uneori este doar un pas. Copilul care isi asuma rolul de parinte pentru fratele sau mai mic percepe absenta mamei sau lipsa implicari emotionale a acesteia, ca pe o responsabilitate ce ii revine lui.
Sarcina ce prespune protectia celui mic, hranirea si chiar educarea lui. O astfel de inversiune de rol se petrece atunci cand copiii sunt lasati perioade mari din zi singuri sau li se ofera responsabilitati inadecvate rolului lor si astfel incep sa-si gaseasca propria lor modalitate de a se ingrji. Prin urmare, cel mare din instinct simte nevoia sa-si protejeze seamanul.
O astfel de responsabilitate nu este potrivita pentru un copil. Gradul de dificultate al sarcinilor oferite copiiilor trebuie sa fie direct proportional cu varsta lor.
In general copiii cei mari nu dezvolta invidie fata de fratele mai mic, ei dezvolta protesc fata de parintii care nu-I mai dau suficienta importanta, el se simte neglijat, ne bagat in seama, dat la o parte.
In ciuda faptului frati mari isi iubesc frati mici, nu is vad viata fara ei, problema este la parintii care nu stiu sa isi gestioneze timpul petrecut cu cei doi copii.
Daca exista un echilibru intre gestionare timpului intre cei doi copii, se diminueaza si rivalitatea fraternal.destinat celui mic, cel mare trebuie implicat in activitatile fata de cel mic , ca sa se simta si el valorizat.
Copiulul mare are nevoie de mai mult timp decat cel nou venit in familie, iar cand timpul este destinat celui mic, cel mare trebuie implicat in activitatile fata de cel mic , ca sa se simta si el valorizat.
Pentru a evita supraresponsabilizarea copiiilor este de dorit ca parintii sa-si asume responsabilitatile pe care le au si sa le comunice copiilor responsabilitatile pe care ei le au in calitate de frati, de copii si de membri ai familiei in care se dezvolta.
Coeziunea familiei creeaza solidaritatea intre frati
Familia este locul unde copiii isi pun bazele unei educatii morale si psihologice, unde isi formeaza primele repere in viata, primele modele de relationare si unde isi creaza prima impresie despre lume, prin atitudinea lor, parintii, dau contur mai departe comportamentelor celor mici.