Psiholog Oradea-Simona Hint-tel:0740054037 ; e-mail:hint_simona@yahoo.com
Narcisismul este o tulburare de personalitate de care sufera 1% din populatie, conform statisticilor. Procentul celor care sufera de pe urma narcisistilor este cu mult mai mare insa, victimele narcisistilor fiind de fapt singurele persoane care pot fi vindecate intrucat narcisistul nu va admite aproape niciodata ca are o problema.
In caz ca ajunge la psiholog la presiunea partenerilor sau prietenilor, narcisistii pot crede ca insusi analistul e invidios pe ei si vor incerca sa-si seduca propriul psiholog.
Definitia tulburarii de personalitate numita narcisism include preocupari exagerate cu privire la propria persoana, reverii grandioase despre puterea si misiunea lor in viata, incapacitate de a realiza cat de distructivi sunt fata de ei insisi si de ceilalti. Narcisismul este o tulburare de personalitate din acelasi grup cu personalitatile antisociale, dependente, histrionice, evitante sau borderline. Este in acelasi timp si una dintre cele mai dificile tulburari intrucat individul accepta foarte greu critica, nu are empatie si va considera tot timpul ca ceilalti sunt de vina si ca atare restul trebuie sa se trateze.
Cum recunosti un narcisist? Fie dupa cantitatea de lacrimi varsate, nervi si conflict interior pe care le dezvolti in relatie cu ei – pentru ca inevitabil vei dezvolta si tu simptome incercand sa-i intelegi si sa-i salvezi, fie dupa simptomele indentificate de literatura de specialitate.
Sentimentul exagerat de importanta pe care il exhiba poate fi confundat drept stima de sine crescuta si incredere in sine – ambele extrem de seductive pentru o audienta in cautare de lideri. Aceasta audienta va fi mai degraba de sex feminin pentru cateva motive simple: femeile se cred psihologi innascuti – iar narcisistul va cauta un om cu vocatie de psiholog dar nu ca sa se trateze ci pentru a fi ascultat. Femeile sunt mai bune la capitolul a asculta, sunt mai empatice si sufera si de sindromul salvatorului – narcisistul stiind sa pozeze in victima absoluta.
Dependenti de atentia celorlalti, narcisistii pot fi persoane carismatice, culte, stiu sa faca de toate desi nu va face mai nimic pentru tine.
Minciuna este un mecanism de aparare – se va apara fata de sine automintindu-se cu privire la propriile-i capacitati si negandu-si vulnerabilitatile. Minciuna fata de tine este de obicei prin omisiune sau inflorire excesiva a adevarului.
Sunt specialisti in a manipula cu speranta – daca vei ramane alaturi de ei vei face parte dintr-un succes nemaivazut. Drogul numit speranta ti-l administreaza subtil aproape zilnic – candva, cumva, intr-un illo tempore, vei lua parte la lucrarea mareata care este viata lor. Ei vor fi pe scena, tu in culise insa. Cand ei vor castiga e meritul lor, cand ei vor pierde e vina ta.
Nimic nu este din vina lor. Este „my way or the highway” – in relatii nu negociaza, ci iau ostateci. Catusele aurite ale relatiei apar sau dispar in functie de cat de mult reusesti sa le indeplinesti nevoile. Vei munci tot timpul sa faci relatia sa functioneze iar ei nu vor face nimic.
Nu vor fi niciodata langa tine, tu nu ai probleme, doar ei au. Singura ta problema trebuie sa fie ei. Ironic, chiar asa va fi. Asta pentru ca empatia le este o emotie necunoscuta. Motivul pentru care ei nu vor empatiza este pentru ca ei au o gramada de treaba, au suferit deja enorm si toata lumea este responsabila pentru esecurile lor. Iar tu si numai tu esti responsabil cu fericirea sa. Singura orbire va fi nu din dragoste ci la orice durere sau problema ai tu.
Incapabili de a suporta orice fel de critica, cu oricata diplomatie ai face-o si oricat de constructiva ar fi, izbucnesc rapid in tot soiul de crize emotionale infantile atunci cand nu urmezi scenariul imaginat de ei. Te vor manipula prin santaj emotional – fie in pozitiv prin declaratii exagerate de dragoste, fie in negativ prin autovictimizare.
Sunt specialisti in a manipula cu sentimentul de vina. Daca tu vei petrece un minut pentru a le arata ceva ce ei gresesc, ei isi vor petrece 59 de minute pentru a te face sa te aperi pentru tot ce ai facut vreodata in viata ta. Fie ca n-ai cultura, fie ca n-ai realizari materiale marete, fie ca ceva e in neregula cu fizicul tau.
Vei ajunge sa-ti reprimi dorintele si opiniile doar pentru a evita conflictele. Tu vei fi nefericit dar partenerul narcisist va fi foarte bine, chiar daca vede ca tu esti nefericit. Problemele nu se rezolva niciodata, nu se face nici un progres si iti vei masura relatia nu in ani fericiti ci in lacrimile planse.
Viata sexuala cu un narcisist este un dezastru de asemeni. Ramai in asteptarea unui climax mult timp si nici nu vei putea aborda subiectul pentru a discuta vreodata. Performantele lor sexuale, desi preamarite de ei insisi la inceput, se dovedesc a fi imposibil de atins – desigur, doar din vina ta! Barbatul narcisist performeaza cel mai bine cu femeile platite – ele sunt obligate sa mimeze placerea, sa nu critice si in esenta narcisistul nu trebuie sa demonstreze nimic si sa satisfaca pe nimeni – banii i-au garantat deja satisfactia.
Narcisistul va trece intr-o secunda de la a te glorifica la a te anihila. Azi vei fi sufletul lor pereche, omul pe care l-au asteptat toata viata, oferindu-ti neconditionat piedestalul de a fi iubirea vietii lor. Aceasta incoronare este de fapt o inlantuire deghizata. Maine te vor responsabiliza cu orice sentiment negativ vor avea. Daca ei vor fi fericiti este pentru ca ei sunt foarte buni la ce fac, daca vor fi nefericiti este pentru ca tu esti incapabil in a-i face fericiti.
Iti vor cartografia toate vulnerabilitatile, insecuritatile si visele si le va folosi pentru a-si preface personalitatea ca si cum ei sunt salvarea ta. Te vor schimba din ceea ce esti in ceea ce ei au nevoie. A te critica pe tine e modul in care ei se simt superiori. Aparent este sclavul dorintelor tale, in realitate devii sclavul nevoilor sale.
Sunt incapabili sa asculte si sa empatizeze cu problemele tale. De fapt ele vor fi minuscule in comparatie cu grandiozitatea destinului lor. Daca tu ai o durere de cap, ei vor avea o tumoare pe creier si astfel esti constrans sa renunti la a mai vorbi despre nevoile tale.
Au o nevoie extrema de a-si povesti viata care va fi o naratiune superba de victimizare – pentru ca isi folosesc inteligenta pentru a argumenta, aparent cu logica, de ce au esuat la diverse capitole. Astfel devii tu salvatorul pentru ca tot restul au fost niste nenorociti iar tu esti alesul care va face restore la inocenta si credinta lor.
Narcisistul iti acorda toata atentia atunci cand reactionezi conform asteptarilor lui. Nu le pasa ca le vei spune tuturor despre ce ti-au facut, chiar ii face sa se simta importanti. Tot ceea ce-si doresc este sa nu uiti sa mentionezi despre ce le-ai facut tu lor. Daca la inceput simti ca e onoare sa fii iubit de ei, cu timpul va deveni o povara.
Treptat increderea in propria intuitie si judecata iti vor fi distruse si vei ajunge sa crezi ca tu esti cel care ii dezamagesti constant. Nu vei uita nici o clipa ca vina este intotdeauna a ta. Ei iti dau tot timpul totul – sansa de a le demonstra ca meriti sa fii iubit de ei, asta-i tot ce ti se ofera de fapt.
Narcisismul si autoiluzionarea sunt mecanisme de supravietuire care in doze firesti, sunt o conditie a succesului. La copii, narcisismul este firesc pana la varsta de 7-8 ani. Esecul in a depasi aceasta varsta emotionala se transforma la adulti intr-o personalitate dominanta si plina de contradictii.
Inca neinteleasa complet, geneza acestei tulburari de personalitate se banuieste a fi o mostenire dramatica familiala. Cand un parinte e narcisist sau nemultumit din vocatie, copilul este impovarat cu responsabilitatea de a-si face parintele fericit. In loc sa citeasca fericirea pe chipul parintelui doar pentru ca el, copilul, exista, acesta se simte obligat sa performeze tot timpul pentru a-si multumi parintele – desi niciodata nu va fi suficient.
Pentru ca narcisistul isi traieste viata tinand cont doar de el insusi cu asta va si ramane la final: doar cu propria sa companie. Desigur, va avea o intreaga poveste conspirativa cu privire la toti cei care i-au sabotat fericirea si va mai gasi din cand in cand victime care sufera de sindromul salvatorului si care vor asculta fascinati povestea unui destin atat de maret si atat de nefericit totusi. Singura lor poveste de dragoste reala este cu ei insisi, si asta e tot ce veti avea in comun: veti iubi amandoi aceeasi persoana – pe el insusi.
În psihologie, narcisismul nu este sinonim cu semnificația culturală a iubirii propriei imagini fizice. De fapt, nu este vorba atât de iubire, cât de supraevaluare și nu atât a calităților fizice, cât a celor care conferă putere.
Cum gandeste narcisicul: “Sunt o fiinta exceptionala, mai meritorie decat altii si toata lumea trebuie sa ma respecte.”; “Regulile obisnuite nu se aplica oamenilor ca mine.”; “Sunt deasupra oamenilor de rand, mi se cuvine mai mult decat celorlalti.”; “Am si voi avea in continuare succes rasunator atat in plan profesional cat si in plan personal.”; “Regulile sunt facute pentru oameni obisnuiti si, prin urmare, nu se aplica mie.”; “Toti cei din jur sunt datori sa-mi impartaseasca punctul de vedere.”; “Sunt deasupra oamenilor de rand, motiv pentru care voi sta numai cu oameni importanti.”.
Comentarii recente